Descriere

Vasilica Ilie Romanul european s-a desprins din epopee, spun teoreticienii. Cum noi nu am avut epopee, romanul românesc îşi trage sevele din basmul popular.
Această filiaţie apare cu claritate, ca o problemă peremptorie, în romanul „Frusina”, în care Vasilica Ilie spune cu vădită plăcere o poveste despre viaţă şi moarte, despre bine şi rău, o poveste care include, într-un timp relativ lung, pe durata a trei generaţii, oameni şi destine. Nu există, desigur, personaje specifice basmului – balauri, zmei etc. – pentru că aceste personaje fabuloase, întruchipări ale maleficului, s-au retras în adâncurile insondabile ale unor oameni capabili, ipso facto, să transforme viaţa altor semeni într-un calvar.

Cum Mircea Eliade are dreptate când pledează pentru verbul a nara şi funcţiile lui, urmărindu-l în viaţa individului modern, eminamente profan, afirmând că niciodată omul nu se va sătura să asculte poveşti, şi povestea pe care o spune Vasilica Ilie menţine vie atenţia cititorului prin narare, prin modul în care dozează suspansul şi, mai ales, prin tehnica amânării dezlegării conflictului.