Antologia de la Spoon River. Versuri

72,00 lei

Autor: Edgar Lee Masters
Traducerea: Petru Dimofte
Această carte a apărut în ziua de 6 martie 2020.

SKU: 978-606-996-483-5 Categorie:

Descriere

ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER de Edgar Lee Masters

Edgar Lee MastersRădăcinile lui Edgar Lee Masters în Midwest au avut un impact decisiv asupra scrierilor sale de mai târziu, mai ales că unele dintre personajele creionate sunt chiar din acea zonă, cum ar fi Abraham Lincoln (New Salem), William Herndon (partenerul de avocatură al viitorului preşedinte), familia Armstrong (pe care Lincoln a apărat-o într-un proces) sau presupusa iubită a lui Lincoln, Anne Rutledge (înmormântată la New Salem, câţiva kilometri distanţă de Petersburg).

De altfel, datorită faptului că multe dintre caracterele personajelor prezente în antologie au fost inspirate din viaţa şi din întâmplările locuitorilor celor două orăşele, cartea a fost interzisă în şcolile şi bibliotecile din Lewinstown aproape şaizeci de ani, interdicţia fiind ridicată abia în anul 1974. Oricât ar părea de incredibil, mama poetului a votat în favoarea interzicerii cărţii fiului ei. Zicea Masters mai târziu: „Mamei nu-i plăcea antologia, însă tata o adora”.

Conform istoricului local Kelvin Sampson, în pofida interzicerii, aproape fiecare familie din localitate avea pitit prin casă un exemplar al acesteia.

Fiind vorba de integrala volumului ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, ediţia de faţă cuprinde şi cele douăzeci de poeme care sunt absente în antologia tradusă şi publicată de Ion Caraion în anul 1968, poeme care, totuşi, nu pot lipsi fără ca antologia să nu aibă, în rotundul ei, de suferit, dat fiind locul şi valoarea acestora în ţesătura întregului, pe lângă propria lor valoare artistică. Acestea sunt:

  • Dorcas Gustine
  • Sixsmith, dentistul
  • William şi Emily
  • Judecătorul de plasă
  • Reverendul Abner Peet
  • Judecătorul Selah Lively
  • Jim Brown
  • W. Lloyd Garrison Standard
  • Elliot Hawkins
  • Alfred Moir
  • Părintele Malloy
  • Caroline Branson
  • Hamlet Micure
  • William H. Herndon
  • Davis Matlock
  • James Garber
  • Le Roy Goldman
  • Căpitan Orlando Killion
  • Aaron Hatfield
  • Spooniada

Petru Dimofte

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Antologia de la Spoon River. Versuri”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *