Culorile sufletului

50,00 lei

Titlu: Culorile sufletului. Versuri Autor: Eugenia Nițu-Diaconescu ISBN 978-630-6750-01-6

SKU: 978-630-6750-01-6
Category:
Tags: , ,

Descriere

Culorile sufletului

Culorile
sufletului”

este o invitație la (re)descoperirea sinelui prin poezie. Cu o
sensibilitate aparte și o sinceritate dezarmantă, Eugenia Nițu
Diaconescu pictează, în versuri, stări, doruri și revelații.
Fiecare poem e o fereastră spre o lume interioară vibrantă, în
care iubirea, credința și dorința de lumină se împletesc
armonios.

Acest volum se așază în
inima cititorului ca o rugăciune rostită în șoaptă, ca o adiere
caldă care atinge sufletul și îl face să vibreze.

Vasile
Poenaru

DACĂ VÂNTUL AR PLÂNGE

De ești aici sau prea departe
Un singur punct ne mai desparte
Dar dincolo de tine este marea
Și te-ndepărtezi încet pierzându-mi zarea

Iar dacă vântu-ar plânge pentru noi
Poate ar vrea să te aducă înapoi
Urmele de pe nisip în val se șterg
Mă tot frământ și nu mai înțeleg

De ce-ai plecat cu norii și cu ploaia
Când în suflet îmi ardea văpaia?
Să mă fi luat cu tine în mister
Și-am fi găsit al nouălea cer

Târziu, chiar prea târziu de vei veni
Murmure-n ecouri slabe vei găsi
Eu mă voi fi dus cu vântul să te iert
Și m-am pierdut în lacrimi și deșert

În sufletul meu plin de amintiri
Mai strâng încă o toamnă printre spini
Ca să te pierd și să te uit îmi va fi greu
Tu vei rămâne veșnic visul meu

Poveștile grozave au o personalitate. Luați în considerare o poveste grozavă care oferă personalitate. Scrierea unei povești cu personalitate pentru potențialii clienți va ajuta la stabilirea unei conexiuni. Acest lucru apare în detalii mici, cum ar fi alegeri de cuvinte sau fraze. Scrieți din punctul dvs. de vedere, nu din experiența altcuiva.

Poveștile grozave sunt pentru toată lumea chiar și atunci când sunt scrise doar pentru o singură persoană. Dacă încercați să scrieți cu un public larg, general în minte, povestea dvs. va suna falsă și nu va avea emoție. Nimeni nu va fi interesat. Scrie pentru o persoană. Dacă este autentic pentru unul, este autentic pentru restul.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „Culorile sufletului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Produse similare